Viscozitate

Viscozitatea este proprietatea unui fluid de a se opune mișcării relative a particulelor constituente^[1]. Viscozitatea este percepută ca o rezistență la curgere. În acest sens, apa, cu viscozitate mică, este fluidă, în timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este viscos. Toate fluidele reale sunt viscoase, cu excepția celor superfluide. Un fluid neviscos este considerat fluid ideal. Viscozitatea este un termen sinonim cu frecarea internă și reprezintă fenomenul ce apare la orice fluid în mișcare, datorită frecării dintre straturile de fluid care se deplasează cu viteze diferite.^[2]

Cuvântul viscozitate face parte din familia cuvântului vâscos și în limba română este admisă și pronunția ca atare. Conform normelor ortografice actuale, termenul ar trebui ortografiat vâscozitate. Această formă este în conflict cu radicalul visc- din care derivă familia de cuvinte ^[3], și se abate de la termenul internațional. Ca urmare, în textele scrise se recomandă folosirea formei viscozitate, prezentă în toate dicționarele și în toate lucrările tehnice.

Viscozitatea dinamică variază de obicei puțin cu presiunea, dar destul de mult cu temperatura. De aceea este necesară și menționarea temperaturii pentru care este dată viscozitatea. În cazul în care densitatea fluidului depinde și ea de presiune și temperatură, viscozitatea cinematică variază mult cu acești parametri, care trebuie precizați. La suspensii viscozitatea variaza cu procentul volumic al particulelor dispersate.

Fluidele pentru care ipoteza lui Newton este valabilă (de exemplu apa, gazele) se numesc fluide newtoniene. Ipoteza simplă a lui Newton nu este valabilă pentru toate fluidele. Fluidele pentru care ipoteza lui Newton nu este valabilă se numesc fluide nenewtoniene. Cu studiul comportării fluidelor din punct de vedere al viscozității se ocupă reologia.