Pescuit excesiv

Pescuitul excesiv, numit și suprapescuit, reprezintă epuizarea unei specii de pește dintr-o întindere de apă într-un ritm alarmant, care nu îi permite să se reproducă suficient, ceea ce o poate face să devină pe cale de dispariție în zona respectivă. Conform unui raport al Organizației pentru Alimentație și Agricultură^[1] (FAO) a Națiunilor Unite, FAO estimează că o treime din stocurile de pești din lume au fost pescuite excesiv în anul 2015. Peste 30 de miliarde de euro subvenții publice sunt utilizate pentru anual pentru piscicultură^[2][3].

Pescuitul excesiv poate apărea pe întinderi de apă de orice dimensiuni, precum iazuri, râuri, lacuri sau oceane și poate duce la epuizarea resurselor, rate de creștere biologică reduse și scăderea nivelului de biomasă. Pescuitul excesiv poate cauza un spor natural negativ, drept urmare populația de pești nu mai este capabilă să se repopuleze. Unele forme de pescuit excesiv, precum pescuitul excesiv al rechinilor, au condus la perturbarea întregului ecosistem acvatic.^[4]

Capacitatea unei pisciculturi de a-și reveni după pescuitul excesiv depinde de condițiile ecosistemului și de cât de adecvat este acesta pentru recuperare. Schimbările dramatice în structura speciilor pot duce la o schimbare a ecosistemului, în care alte fluxuri de energie de echilibru implică o structură diferită a speciei în comparație cu cea prezentă înainte de epuizarea stocului original de pești. De exemplu, odată ce păstrăvul a fost suprapescuit, crapul ar putea să preia controlul într-un mod care ar face imposibilă repopularea păstrăvului.