Numeral

În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice. Din această cauză, pe când numeralul este considerat o parte de vorbire în unele gramatici, în altele i se contestă această încadrare și o parte din numerale sunt incluse printre pronume, altele printre adjective^[1][2], sau se evită integrarea lui în structuri morfologice regulate^[3].

În unele gramatici, numeralul este inclus în clasa mai cuprinzătoare a determinanților abstracți, de care mai aparțin articolele și adjectivele pronominale^[4]. Unii autori includ o categorie de numerale, cele cardinale, în clasa cuantificatorilor, din care mai fac parte pronumele și adjectivele nehotărâte cantitative, articolul hotărât sau substantivele la plural nedefinite^[5]. În gramatici ale limbii franceze, numeralul cardinal este inclus în ambele clase^[6][4].

Gramaticile care delimitează o clasă a numeralelor nu sunt unitare în ceea ce privește categoriile de cuvinte ce dau indicații de cantitate de inclus în această clasă. Astfel, unele lucrări anglofone sau maghiare includ în ea și pronumele și adjectivele pronominale nehotărâte care exprimă cantități, ex. niciun, câțiva, mulți. În această idee, numeralele se împart în două categorii principale: definite și nedefinite^[2][7].

Numerale există practic în toate limbile, deși unele au foarte puține, de pildă limba pitjantjatjara din Australia, numai cele corespunzătoare lui „unu”, doi și trei. Numai despre o singură limbă se știe că nu are numerale, pirahã din Amazonia^[8][9].