Decapitare

Decapitare (franceză : décapiter) are sensul general de a separa capul de corp, prin tăiere, cea mai obișnuită fiind acțiunea de a separa capul bovinelor de corpul lor la abator.

În sens juridic, decapitare înseamnă a executa un condamnat la moarte prin tăierea capului^[1], de către călău.

În Evul Mediu se considera că decapitarea, spre deosebire de spânzurare, nu este o metodă de execuție dezonorantă, drept pentru care aceasta era rezervată nobilimii.

Au existat personaje ilustre care au sfârșit decapitate, între care: Anne Boleyn, Galba, Constantin al XI-lea Paleologul, Maria Stuart, Ludovic al XVI-lea al Franței, Maria Antoaneta, Papa Ștefan I, Papa Sixt al II-lea, Vladislav al III-lea al Poloniei, sau chiar decapitați post mortem, ca: Oliver Cromwell, Ioan Iacob Heraclid și Vlad Țepeș, dar și domnitori români ca: Ștefan Tomșa, Ștefan Răzvan, Nicolae Mavrogheni, Ioan Potcoavă, Gaspar Graziani, Constantin Hangerli, Vlad al V-lea cel Tânăr, Alexandru Cornea.

În Transilvania, ultima execuție prin decapitare cu spada s-a produs în Piața Mare din Sibiu, în apropierea statuii lui Roland, pe 5 decembrie 1703, executat fiind comitele Johann Sachs von Harteneck, ce fusese ridicat la rangul de cavaler cu numai cinci ani în urmă de către împăratul Leopold I. ^[2]

La 10 mai 1944 d.C., la Stuttgart, militanta Olga Bancic a fost condamnată de naziști la moarte prin decapitare.

La 9 septembrie 1944, la Iara, județul Cluj, a avut loc un incident în care autoritățile horthyste au ucis 98 de români, prin decapitare.

Cea mai „modernă” metodă de decapitare, până la abolirea acestei pedepse, a fost tăierea capului cu ghilotina.

Sute de oameni sunt uciși anual prin tăierea capului, chiar și în mileniul III^[3].

În anul 2008, până la sfârșitul lunii august, în Arabia Saudită au avut loc nu mai puțin de 70 de execuții prin decapitare, dar recordul a fost de 153 de execuții, în 2007^[3].