Our website is made possible by displaying online advertisements to our visitors.
Please consider supporting us by disabling your ad blocker.
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverb[1][2][3][4].
În unele limbi, precum româna sau franceza, adverbele sunt invariabile, adică, cu unele excepții, nu pot primi afixe[1]. În alte limbi, cum sunt unele limbi slave (de exemplu BCMS[5]), adverbele sunt parțial afixabile, adică cele care pot avea grade de comparație le exprimă pe acestea cu afixe[6]. La fel este și limba maghiară, în care unele adverbe pot primi și anumite desinențe cazuale[4]. În limbile romanice, de pildă, acestora le corespund prepoziții.
În gramatici relativ recente sunt tratate printre cuvintele considerate în mod tradițional adverbe unele care nu corespund niciodată sau în unele situații definiției de mai sus, neavând funcție sintactică. De aceea, unele surse califică adverbele drept o clasă eterogenă[7][8]. În acestea, cuvintele din această clasă, cu diverse roluri nesintactice, sunt numite cu sintagme de tipul „adverb” + un calificativ, de exemplu:
- ro adverb modalizator[1], adverb fără funcție sintactică[9];
- fr adverbe de phrase „adverb propozițional”[10];
- en sentence adverb „adverb propozițional”[7].
În unele gramatici, toate sau o parte din aceste cuvinte fără funcție sintactică sunt grupate în alte clase de cuvinte. De pildă Grevisse și Goosse 2007 lasă printre adverbe cuvinte fără funcție sintactică precum cele pe care le numește expletive (ex. Nous disions donc que... „Spuneam deci că…”), dar include în clasa numită „cuvinte propoziții” pe oui „da” și non „nu”, iar în cea numită „introducători” – pe voici, voilà „iată”.[11] În gramaticile limbii maghiare sunt în clasa adverbelor numai cele cu funcție sintactică[4], iar celelalte formează clasa modalizatorilor[12]. Unele din gramaticile acestei limbi delimitează și o a treia clasă, numită „particule”[13]. În unele gramatici BCMS, aceste cuvinte intră în clasa numită particule[14][15], în altele sunt distinse particule dependente[16] și particule independente, numite și modalizatori[17].
- ^ a b c Bidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
- ^ Dubois 2002, p. 19.
- ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 1181.
- ^ a b c Bokor 2007, p. 240.
- ^ Bosniacă, croată, muntenegreană și sârbă.
- ^ Klajn 2005, p. 158.
- ^ a b Bussmann 1998, p. 22.
- ^ Crystal 2008, p. 14.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul adverb.
- ^ Delatour 2004, p. 172.
- ^ Grevisse –Goosse 2007, p. 1183.
- ^ Bokor 2007, p. 250.
- ^ Keszler 2000, p. 277.
- ^ Barić 1997, p. 282 (gramatică croată).
- ^ Klajn 2005, p. 169 (gramatică sârbă).
- ^ Čirgić 2010, p. 224 (gramatică muntenegreană).
- ^ Čirgić 2010, p. 229.
Previous Page Next Page
